Irina Stroia a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, stadiul 2. Vedeta Antena 1 este în stare de șoc și încearcă să facă față situației.
Irina Stroia, fostă ispită la „Insula iubirii”, trece prin momente groaznice. În ianuarie 2020, în urma unor controale de rutină, ea a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, stadiul 2.
Au urmat 6 luni de tratament, în care a reușit să stopeze boala.
"Am fost diagnosticată anul trecut pe vremea asta. Am luat un tratament timp de 6 luni. În august am oprit tratamentul și am hotărât alături de medici că este ok să îmi las corpul să lupte, pentru că este un organism tânăr." a spus Irina în cadrul emisiunii Xtra Night Show.
Deși lucrurile păreau să se rezolve, recent, fosta ispită a primit o nouă lovitură de la viață: cancerul a recidivat. Vedeta a mărturisit că urmează să i se efectueze o biopsie, lucru de care îi este foarte teamă. De asemenea, tânăra încurajează femeile să meargă la controale periodic, pentru a putea afla din timp dacă au o problemă de sănătate, lucru care ar putea ajuta enorm în lupta cu orice boală.
"E șocul ăla pshic. Adică te chinui să nu cedezi, pentru că îți apar 1001 de întrebări în cap. Este și o perioadă foarte stresantă pentru mine și am tot amânat programarea." a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News