Răzvan Exarhu vorbește despre întâmplările petrecute în timpul în care a locuit la sat.
Răzvan Exarhu, în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”, moderat de Teo Trandafir, a vorbit despre farmecul vieții la țară și fascinația pe care o poate aduce schimbarea radicală a mediului de trai. De la contemplarea primirii unei propuneri de a deveni primar, la amintirile despre producerea rachiului și întâlnirea neașteptată cu o celebritate de la Hollywood, Răzvan Exarhu, pare-se, a avut parte de o perioadă plină de activități în timp ce a locuit la țară, departe de viața urbană.
Te-ar putea interesa și: Bucătăria, ca refugiu pentru depresie. Răzvan Exarhu: „Multă lume a zis că făceam mâncare de neuitat. Ea nu avea nicio legătură cu starea mea”
Începutul povestirii aduce în prim-plan o propunere surprinzătoare: aceea de a deveni primar. O propunere care, pe moment, poate părea tentantă, dar care este respinsă rapid de Răzvan Exarhu, care recunoaște, umil, că ar fi fost „total incompetent" pentru un asemenea rol.
„Atunci am descoperit farmecul vieții la țară. Mi s-a propus să devin primar. Și chiar m-am gândit o vreme. Doar că mi-am dat seama că sunt total incompetent și că oricum..parcă, totuși, nu. Mai bine, nu”, a spus Răzvan Exarhu.
Cu toate acestea, experiența la țară este privită ca o aventură cu învățături, dar și cu distracție. Răzvan Exarhu împărtășește cum, alături de soția sa, a trăit momente de bucurie și amuzament, învățând să taie via și să producă rachiu. Momentul mândriei vine odată cu achiziționarea unei coase din Austria, care devine un obiect de preț în gospodărie.
„A fost prea mult, dar o experiență bună. A mea soție a avut această fantezie cu viața la țară. Dar a fost o experiență bună, în sine, m-am distrat, am învățat să tai via. Începuse să-mi placă. Am cosit o vreme, mi-am adus coasă din Austria. Așa eram de mândru de ea. Am făcut și rachiu, aveam cazane. Mi-am comandat un cazan. Mi-am comandat și unul mic”, a mai spus acesta.
Însă, povestea devine și mai captivantă atunci când Răzvan Exarhu dezvăluie că i-a oferit rachiul produs de el actorului Nicolas Cage, care a fost un oaspete la bistro-ul său. Gestul său, care, inițial, părea că nu l-a impresionat pe Nicolas Cage, a avut repercusiuni. Și Demis Roussos i-a pășit pragul restaurantului lui Răzvan Exarhu, la recomandarea lui Nicolas Cage, fapt care a adus un strop de umor în poveste.
„Făceam marfă cu el (n.r. cazanul mic), îl foloseam la restaurant. I-am dat lui Nicolas Cage, că a venit la bistro-ul meu odată. I-am dat o sticlă de rachiu de mere, pe care i-am scris o replică de-a lui din ”Leaving Las Vegas”: ”You can never, never ask me to stop drinking”. I-a plăcut, a primit-o. Era total indiferent, dar a fost mișto cu Nicolas Cage.
Am ajuns într-o seară la restaurant și la o masă era un domn cu barbă, mai în vârstă. Eram cu doi artiști, unul era japonez și unul, francez.Și japonezul zice: „Dar ăla nu e Demis Roussos?” și mă uit la el, semăna un pic. Și când am trecut pe lângă el, i-am recunoscut vocea și după l-am întrebat: „Cum ați ajuns aici?”. „Nicolas Cage mi-a recomandat restaurantul”. A fost drăguț, am râs”, a încheiat Răzvan Exarhu.
Te-ar putea interesa și: Ce se întâmplă după Învierea Domnului. Damian Anfile: „Cărțile bisericești pornesc de acolo. Asta e prima pagină”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News