Victor Slav a vorbit despre legătura specială cu fiica sa, despre eforturile de a o învăța să fie responsabilă și despre decizia de a-i controla accesul la tehnologie.
Bianca Drăgușanu, cunoscută ca vedetă TV, și Victor Slav, prezentator TV și om de afaceri, au început să aibă o relație în jurul anului 2013. Căsătoria lor a fost un eveniment intens mediatizat, atrăgând atenția presei și a publicului larg. Bianca și Victor au împreună o fiică, pe nume Sofia Valentina. După doar un an de mariaj, au decis să se despartă, iar separarea lor a generat numeroase speculații și comentarii în presă.
Cu toate că au existat și încercări de reconciliere și discuții despre o posibilă împăcare, relația lor nu a mai avut șanse, iar cei doi și-au spus adio definitiv. După despărțire, au menținut o relație de amiciție de dragul fiicei lor, deși au fost și momente tensionate, marcate de reproșuri.
Invitat în cadrul podcastului lui Giani Kiriță, Victor Slav a vorbit despre relația cu fiica sa. Fostul prezentator TV a mărturisit că se transformă din nou în copil datorită fiicei sale și a recunoscut că cea mică reușește să îl manipuleze de multe ori, astfel încât să îi facă pe plac. El a precizat că trec printr-o perioadă în care încearcă să o facă pe fiica sa să înțeleagă că nu are nevoie de atât de multe jucării și dorește să o învețe pe aceasta să doneze din jucăriile sale și altor copii care nu au aceleași posibilități.
De asemenea, Victor Slav a precizat că Sofia are telefon, dar are voie să îl folosească doar în weekend, mai ales că a început un nou an școlar de curând. În plus, el a menționat că încearcă să controleze accesul celei mici la telefon pentru că poate fi o problemă cu adevărat gravă în ziua de astăzi.
„Suntem încă tot cu jucării, încerc să îi explic că avem foarte multe și că nu avem ce să facem cu ele. Încerc să fie responsabilă cu lucrurile astea. (...) Din păcate este o problemă gravă în ziua de astăzi și da, are telefon. Aici e mai problematic, încerc eu pe cât posibil. Are telefon, dar s-a pus acum o regulă, are doar în weekend. Când a fost în vacanță l-a avut mai la discreție, dar acum că a început școala îl are doar în weekend și cumva controlat”, a declarat Victor Slav, în cadrul podcastului lui Giani Kiriță.
Te-ar putea interesa și: Fiul cel mare al lui Laurențiu Reghecampf, Luca, mesaj tăios pentru Anamaria Prodan: „Nu sunt fiul Anamariei. Am o singură mamă”
Luna aceasta, fiica lui Victor Slav a împlinit opt ani și a avut alături atât familia, cât și prietenii apropiați. Marele absent a fost chiar tatăl ei, Victor Slav. Bianca Drăgușanu a explicat situația și a declarat că tatăl fetiței i-a organizat o petrecere separat cu o zi înainte. Victor Slav a dorit să petreacă timp cu fiica sa și apropiații din partea lui, astfel că i-a pregătit Sofiei un tort, cadouri și au sărbătorit această zi specială.
„Victor a luat-o cu o zi înainte, ne-am înţeles la telefon, a venit cu o zi înainte şi i-a făcut şi ei ceva, o mică adunare acolo în familia lor, cu bunica din partea lui, cu apropiaţii lui şi a avut şi ea acolo un tortuleţ şi nişte cadouri şi s-a simţit bine şi acolo. Deci e un copil binecuvântat şi iubit pentru că a avut parte de două petreceri de ziua ei şi dublu cadouri. Uite, în situaţii de genul acesta mai are şi avantaje nu doar dezavantaje. Orice copil îşi doreşte ambii părinţi alături, dar uite că în situaţia asta primeşte dublu cadouri, are două petreceri şi e tare.
Fiecare face cum consideră că e mai bine pentru el şi pentru copil. Eu l-am invitat şi acum, şi anul trecut, şi acum doi ani. Nu a putut, nu a vrut, nu ştiu, nu mă interesează. Pe de o parte, ţi-am zis, eu mă bucur pentru ea pentru că a avut parte de două petreceri. Probabil o fi avut treabă, nu ştiu, dar el a organizat cu o zi înainte şi am văzut de pe Instagram că a ieşit foarte drăguţ”, a declarat Bianca Drăgușanu, la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News