Viorel și Oana Lis sunt foart entuziasmați că vor deveni în curând părinți adoptivi. Vedeta a pregătit deja camera copilului.
Chiar dacă de-a lungul timpului relația lor a fost aspru criticată, Oana și Viorel Lis au mers mai departe și au demonstrat lumii cât de mult se iubesc și se susțin unul pe altul. Chiar dacă diferența de vârsta a fost cea care le-a adus cele mai multe critici, Oana a arătat că în cele mai grele momente ea este alături de soțul ei.
Oana este în culmea fericirii deoarece a reușit să obțină certificatul de părinte adoptiv și a încheiat toate demersurile necesare. Cei doi au amenajat deja camera copilului, iar Oana crede că anul viitor visul ei se va îndeplini.
”Mi-am luat certificatul de părinte adoptator. Eu când am luat era pe doi ani. Am înțeles că s-a schimbat legea și acum e valabil cinci ani și al meu. Acum este un program pe calculator care e în funcție și de profilul meu psihologic și aștept.
Am stat până la 40 de ani de ani fără copil, pot să mai aștept și sunt convinsă că se va întâmpla lucrul ăsta. Eu dacă pornesc la un drum nu mai dau în spate. Sunt convinsă că la anul voi fi mămică”, a declarat Oana Lis, în eclusivitate pentru Redacția.ro.
Oana Roman își dorește foarte mult să devină mamă și spune că sexul copilului nu contează pentru ea: ”În opțiunile mele sunt și băiat și fetiță. O mamă care adoptă e la fel ca o mamă care naște. Poate tu-ți dorești băiat sau fată, dar ce vrea Dumnezeu. Am emoții când mă gândesc la lucrul ăsta. Mă gândesc deja că copilul deja trăiește, dar el nu știe că o să facă parte din viața mea și eu din viața lui”, a mai mărturisit soția lui Viorel Lis.
Chiar dacă va mai dura ceva timp, Oana spune că deja s-a apucat de pregătiri deoarece vrea ca totul să fie pus: ”Mă bucur de perioada asta și am început să fac schimbări prin casă, să fac loc în dulap. Și Viorel a cedat locul lui, acolo să doarmă copilul. Toate lucrurile astea trebuie pregătite din timp”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News