Vlad Gherman și Oana Moșneagu se pregătesc să devină părinți. După nici măcar o lună de când au devenit soț și soție, actorul a mărturisit în exclusivitate pentru Spectacola că așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a primului lor copil.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de aproape trei ani. În urmă cu două luni, pe 6 aprilie 2024, cei doi s-au cununat civil, iar pe data de 2 iunie și-au unit destinele și în fața lui Dumezeu. Actorii au spus marele „Da” în fața altarului, marcând unul dintre cele mai importante momente din viața lor de cuplu. Evenimentul mult așteptat a ieșit exact așa cum și-au dorit și au avut parte de momente emoționante alături de cele mai dragi persoane din viața lor.
Acum, Vlad Gherman și Oana Moșneagu așteaptă momentul în care vor deveni părinți și ziua în care își vor strânge pentru prima dată bebelușul în brațe. Minunata veste a fost dată chiar de către actor, la doar câteva zile de când a spus marele „Da” în fața lui Dumnezeu. În cadrul unui interviu, oferit în exclusivitate pentru Spectacola, Vlad Gherman, ne-a vorbit despre planurile de viitor, mărturisind că își dorește să devină tată pentru prima dată în viitorul apropiat. Actorul ne-a spus că nu vrea un singur copil, ci mai mulți. După ce va naște, Oana Moșneagu își va pune, pentru scurt timp, cariera pe pauză, pentru a putea avea grijă de bebeluș.
„Mă simt absolut la fel însurat. Toată lumea mă întreabă dacă este vreo diferență. Nu este nicio diferență. Dacă aș putea spune că e ceva schimbat este faptul că, într-adevăr, am verighetă. Noi am ținut cel mai mult la cununia religioasă. Mă bucur că s-a întâmplat. Mi se pare că acolo, de fapt, se întâmplă uniunea aia și promisiunea pe care o facem unul față de celălalt, dar în rest zilele sunt identice.
Vrem să facem foarte multe seriale, filme, spectacole de teatru, copii mulți. Nu, nu, nici chiar mulți, dar să vină și copiii. Clar, nu ne dorim să ieșim din circuit, adică indiferent dacă o să apară sau nu copilul, unul dintre noi, în cazul de față eu, o să muncesc în continuare probabil. Oana trebuie să ia o mică pauză, dar ne dorim să activăm în continuare. Nu ne vedem făcând altceva. Deci, da, multe proiecte. Manifest în Univers, Doamne ajută”, a mărturisit Vlad Gherman în exclusivitate pentru Spectacola.
Te-ar putea interesa și: Detaliile nevăzute de la nunta lui Vlad Gherman și a Oanei Moșneagu. Cei doi le-au dezvăluit abia acum: „Cu ele am conturat visul imaginat de noi”
Deși recunoaște că a lucrat la două piese, organizarea nunții i-a dat câteva bătăi de cap, așa că nu a putut să termine ceea ce a început. Cu toate acestea, actorul ne-a mărturisit că vine cu o surpriză în viitorul apropiat pe plan muzical.
„Am lucrat la două piese, pe care încă nu le-am terminat. Știu că am făcut o pauză destul de mare de la ultima piesă, dar nici nu am avut foarte mult timp. Am fost și cu organizatul nunții. A fost o perioadă un pic mai agitată, dar promit că o să vină și o piesă în curând”, a mai precizat Vlad Gherman în exclusivitate pentru Spectacola.
Te-ar putea interesa și: Cât costă rochia de mireasă a Oanei Moșneagu: „Plănuiesc să o vopsesc ca să o port și la evenimente”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News