Sâmbătă, ora 13:00, aveți „Întâlnire cu arta”, pe Spectacola și DC News.
„Întâlnire cu arta”, emisiune difuzată în fiecare sâmbătă la Spectacola și DC News, este întâlnirea dumneavoastră cu lumea fascinantă a teatrului, a filmului și a tuturor formelor de artă, prin ochii și poveștile unor invitați de seamă. O oră în care vă invităm să vă desprindeți de cotidian și să pășiți în lumea artiștilor, să le aflați poveștile, să le cunoașteți munca și să vă lăsați inspirați de frumos și emoție.
Săptămâna aceasta, Vlad Logigan este invitatul Rominei Băluță în platoul Spectacola și DC News, pentru a vorbi despre filmul VISUL.
Dezvăluind o parte din culisele vieții de actor, filmul VISUL, comedie regizată de Cătălin Saizescu, după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, va ajunge în cinematografele din toată țara la mijlocul lunii decembrie 2023.
Sinopsis
Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Cătălin Saizescu după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, este o comedie în care visul unui actor de provincie pare să se năruie, în timp ce visurile celor din jur sau ale deținuților cu care ajunge să pună în scenă un spectacol de teatru par să se apropie mai mult de îndeplinire.
VISUL urmărește un șir de întâmplări al căror protagonist este Alex, un actor din provincie (Vlad Logigan), cu visuri și aspirații diferite față de iubita lui Carmen (Georgiana Saizescu), care este actriță. Ocolit de succes în teatrul unde este ignorat de un mare regizor (George Ivașcu) care acordă o mai mare atenție unui actor celebru (Adi Nartea), acceptă propunerea directoarei (Magda Catone) de a pune în scenă un spectacol la un penitenciar de maximă siguranță, sub atenta supraveghere a unei tinere gardience, Diana (Gloria Găitan). Viața lui Alex se complică: în timp ce el se refugiază în munca la spectacolul inspirat de „Visul unei nopți de vară” (celebra piesă a lui William Shakespeare) cu un grup de deținuți, iubita lui se vede mai aproape de succesul la care visează în carieră, iar relația lor se schimbă. Alex continuă întâlnirile cu deținuții, însă, aceștia au o motivație ascunsă: fac tot ce le stă în putință să fie selecționați în cadrul festivalului de teatru de penitenciar, după ce află că fiecare scenă are o trapă prin care ar putea evada.
Filmările au avut loc în perioada: noiembrie 2021 - martie 2022
VISUL este singurul film românesc de lungmetraj ale cărui filmări au avut loc chiar în penitenciarul Rahova. Filmările în penitenciarul Rahova s-au desfășurat în condiții dificile, asigurându-se maximă siguranță pentru echipa de filmare și actori, dar și restricții, fără acces la telefoane mobile, cu respectarea regimului penitenciarelor din România.
Filmări pentru VISUL au mai avut loc la: Teatrul Odeon (oferind acces special în culise și imagini în premieră) unde s-a recreat montarea și atmosfera unui spectacol de teatru, la cinematograful Gloria - spațiu care găzduiește petrecerea de lansare a unui serial în care sunt distribuite personajele Carmen și Bogdan, precum și la Teatrul Excelsior.
Vlad Logigan (rolul Alex) , în vârstă de 40 de ani, s-a născut pe 12 septembrie 1983, la Iași. A absolvit UNATC "I.L. Caragiale" în 2005, la clasa profesorului Gelu Colceag. A obținut în 2012 doctoratul în Arta Actorul și este profesor asociat la UNATC București, Catedra Arta actorului. A jucat în lungmetrajele Ghinionistul (2017, regia Iura Luncașu), #Selfie 69 (2016, regia Cristina Jacob), Live (2015, regia Vlad Păunescu), #Selfie (2014, Cristina Jacob), Nuntă în Basarabia (2010, regia Nap Toader), în producția TV „Ai noștri” (2017) și în scurtmetraje.
în numeroase spectacole de teatru, printre care „Tartuffe sau Impostorul" (Teatrul Mic, regia Gelu Colceag), „BIGAMUL…după 20 de ani” (Teatrul Mic, regia Gelu Colceag), „Vinovat. Nevinovat” (Teatrul Mic, regia Gelu Colceag), „Nevermore” (teatrul Mic, regia Dragoș Galgoțiu), „Viața și moartea lui Richard 2" (Teatrul Mic, regia Radu Iacoban), „Fluturii sunt liberi" (Teatrul Mic, regia Diana Iliescu), „KARAMAZOVII” (Teatrul Mic, regia Nona Ciobanu), „Doi tineri din Verona” (Teatrul de Comedie, regia Felix Alexa), „Crimă și Pedeapsă” (Teatrul Bulandra, regia Yuriy Kordonskiy), „În rolul victimei" (Teatrul Metropolis, regia Felix Alexa), „Visul unei nopți de vară" (Teatrul Metropolis, regia Dragoș Galgoțiu), „Tarelkin” (Teatrul Metropolis, regia Gelu Colceag), „Domnul Ibrahim și florile din Coran". A susținut numeroase workshop-uri de actorie, improvizație, public speaking, limbaj nonverbal în comunicare umană, clovnerie, team-building-uri, lupte scenice.
Nu ratați emisiunea „Întâlnire cu arta”, de sâmbătă, 9 decembrie, ora 13:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV
Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.
YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Ne găsiți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/spectacola
Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en
Site: https://www.spectacola.ro/
TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News