Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, a fost invitată în emisiunea Pastila de Frumusețe, realizată de Georgiana Ioniță Toader la Spectacola și DC News.
Întrebată ce părere are despre consumul de gândaci, Mihaela Bilic a explicat, în primul rând, cum a pornit acestă „modă” și care este probabilitatea ca gândacii să devină parte din meniul nostru de zi cu zi.
„Cred că este aici o chestiune de mult marketing. Această globalizare face necesară prezența unor astfel de produse la nivel mondial, pentru că cine știe, poate că sunt populații care le-au consumat și acum, dacă s-au mutat în Europa, trebuie să le regăsească în supermarket, e o chestiune de obicei. Insecte, din păcate, au mâncat oamenii dintotdeauna, ăia săracii, care nu aveau carne. Acum, puțin probabil ca noi în această abundență de produse de origine animală, să ajungem, ferească Dumnezeu, să ne luăm proteinele din din insecte.
Dar industria alimentară eu cred că-și pregătește surse alternative, pentru că este clar, suntem din ce în ce mai mulți pe planeta asta, nu suntem pregătiți să acceptăm o scumpire foarte mare a acestor produse care sunt cu adevărat valoroase. Și atunci, industria alimentară trebuie să aibă alternative. Dacă de mâine n-o să mai avem carne pentru toată lumea, trebuie să avem și insecte”, a declarat Mihaela Bilic în emisiunea Pastila de Frumusețe, de la Spectacola și DC News.
VEZI ȘI: Dieta cu de toate. Mihaela Bilic: „Greșim grav. Putem și trebuie să mâncăm din toate”
Dr. Mihaela Bilic încurajează o alimentație diversificată, completă, fără restricții alimentare, fără excluderea anumitor categorii de alimente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News