Vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru 25 decembrie

Data publicării:
Sursa foto> unsplash, autor Roberto Nickson
Descriere foto: Sursa foto> unsplash, autor Roberto Nickson

Crăciunul se apropie și visăm la troiene de zăapadă ca-n povești. Iată cum va fi vremea pe 25 decembrie...

Zilele care au rămas până la Crăciun, dar şi sărbătoarea propriu-zisă vor fi marcate de o încălzire a vremii, spun meteorologii. Dacă zilele acestea precipitaţiile lipsesc, în a doua parte a săptămânii se aşteaptă mai ales ploi, pe fondul temperaturilor pozitive. 

"Treptat, vremea se încălzeşte. Încălzirea se va resimţi mai întâi la valorile diurne, apoi, treptat, spre finalul săptămânii şi la temperaturile din timpul nopţilor, pentru că acestea vor deveni pozitive în mare parte din ţară şi chiar şi în zona montană vor urca considerabil până spre 0 grade. Pe de altă parte, deocamdată este o perioadă de câteva zile fără precipitaţii.

În a doua jumătate a săptămânii, chiar începând de joi, şi mă refer şi la perioada Crăciunului, creşte probabilitatea pentru precipitaţii, desigur mai ales sub formă de ploaie, având în vedere că şi temperaturile sunt foarte ridicate, iar ploile vor fi prezente mai ales în partea de vest, nord-vest şi de centru a ţării, şi doar pe arii restrânse în restul teritoriului", a spus Oana Păduraru, de la Administraţia Naţională de Meteorologie, scrie Rador.

Din datele pe care le au până acum, meteorologii spun că sfârşitul săptămânii va aduce în sudul ţării chiar şi temperaturi de 12-14 grade.

Unde vin ninsorile

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Până în jurul datei de 10 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de creștere semnificativă de la medii ale maximelor de 8 grade, spre medii de 12...13 grade și ale minimelor, de la 4 grade, până la 6...7 grade, valori cu mult mai ridicate față de mediile multianuale. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire până în data de 12 decembrie, când media valorilor diurne va ajunge la 5...6 grade, iar a celor nocturne în jurul a 0 grade, medii ce se vor menține în general până la sfârșitul intervalului.

Probabilitatea de precipitații se va menține în general ridicată pe tot parcursul intervalului, dar mai ales în data de 8 decembrie, în intervalul 10-12 decembrie și după 14 decembrie.

CRIŞANA

În prima săptămână din interval, valorile termice vor fi în creștere și vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an. Media maximelor va urca de la 8...9 grade, spre 12...13 grade, iar cea a minimelor, de la 2...3 grade, până la 6...7 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire până în data de 12 decembrie, când media valorilor diurne va ajunge la 4 grade, iar a celor nocturne la -2...-1 grad, iar până la sfârșitul intervalului variațiile vor fi nesemnificative.

Probabilitatea de precipitații se va menține în general ridicată pe tot parcursul intervalului, dar mai ales în data de 8 decembrie, în intervalul 10-12 decembrie și după 14 decembrie.

Cite;te continuarea pe DC NEWS



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vremea


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel