Elena Mateescu, directorul general al ANM, a anunţat cum va fi vremea în zilele următoare, după ce săptămâna aceasta România a fost acoperită de un val de frig şi ploi.
"Săptămâna viitoare, mai ales în a doua parte, valorile de temperaturi caracterizează o vreme frumoasă şi mai caldă. La scara întregii ţări, temperaturile se vor situa între 17 până la 20, chiar 22 de grade Celsius în partea de Vest-Sud Vest. În Capitală vom avea şi 21 de grade Celsius. Vorbim de un ecart al valorilor maxime de 11 până la 16-17 grade Celsius, iar în primele zile ale săptămânii între 12 şi 17 grade Celsius.
Ploile vor fi în restrângere, atât ca arie cât şi din punct de vedere al cantităţilor. Vor mai fi ploi slabe în zona de munte, dar şi în sud, sud est, centrul ţării. Trebuie să luăm în considerare că nopţile rămân în continuare reci, cel mult 0 până la 7 grade", a declarat Elena Mateescu la Antena 3.
ANM, prognoza actualizată pentru următoarele săptămâni
Săptămâna 18.10.2021 – 25.10.2021
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte local în sud, sud-est și centru.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane din sud-vestul teritoriului.
Săptămâna 25.10.2021 – 01.11.2021
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile
Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în cele nordice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 01.11.2021 – 08.11.2021
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor deficitară în regiunile sud-vestice, centrale și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Citește continuarea pe DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News