Zanni, complet dezamăgit de TJ Miles. Războiul continuă: „A încercat să mi le ia pe fete, să rămână el cu ele”

Data publicării:
Zanni, captură video VOYO
Descriere foto: Zanni, captură video VOYO

Aflat în exil, Zanni s-a gândit mai profund asupra unor subiecte care au avut recent loc la Survivor All Stars.

După ce a fost eliminat de la Survivor All Stars, Zanni a ajuns pe insula exilului, fără ca ceilalți concurenți să fie înștiințați de acest lucru. Nu se știe deocamdată care va fi parcursul pe care fostul Faimos îl va avea în competiție, însă ce este cert este că urmează câteva zile grele pentru concurentul care trebuie să reziste unor condiții de trai extreme. Astfel, din cauza faptului că nu are cu cine să vorbească, acesta se gândește la lucrurile trecute ce au avut loc între el și foștii săi colegi, față de care își exprimă dezamăgirea.

„Mi se pare tare că toți au recunoscut că sunt bun atunci când am plecat și când mă întorc.. e tare, e o perspectivă pe care nu am avut-o nici eu, și nici nimeni. M-am simțit trădat ca în prima dragoste. Când eram eu mai mic m-am îndrăgostit și și-a bătut joc de mine exact așa. Mi-am rupt capul pentru echipă. Am avut o strategie care nu a fost cu intenția de a da pe cineva afară, a fost cu intenția de a o proteja pe Ana, Ana care oricum a cedat din toate punctele de vedere, nu a ajuns nicăieri, dar nici nu-mi pare rău.”, a declarat Zanni, în cadrul emisiunii de pe Pro TV.

Citește și: Andrei Ciobanu și TJ Miles, reacții virale după eliminarea lui Zanni de Survivor. Ce au putut spune foștii colegi

Zanni, dezamăgit de TJ Miles

Astfel, în momentul în care a fost eliminat din concurs, Ștefania a vărsat lacrimi pentru deznodământul neașteptat, dorindu-și chiar să-i cedeze locul său în competiție. În acel moment, TJ a făcut o remarcă neașteptată, care l-a deranjat extrem de tare pe Zanni.

„Pretextul de a mă da pe mine afară a fost o strategie. Poate că o să aibă nevoie de un alt pretext pentru a mă vota, pentru că răzbunarea a fost pretextul lor. Nu că mi-ar părea rău să ne războim.

L-am văzut pe TJ destul de nemulțumit de faptul că Ștefi a plâns pentru mine. De ce să fii, vărul meu, nemulțumit? De ce să nu înțelegi că am fost eu, Ana, Ștefi și abia după ai fost și tu? Nu poți să-mi întrebi tovarășele, surorile de ce plâng pentru mine. Cum poți să fii supărat că ele au ținut cu mine?”, a mai spus Faimosul.

VEZI și: Ana Porgras a rupt regătura cu Zanni: „Au fost niște chestii urâte. Îi doresc casă de piatră cu Duli”

„Asta simt, că TJ a încercat să mi le ia pe fete”

Astfel, chiar dacă în timpul competiției TJ Miles a fost unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Zanni, acesta consideră că, de fapt, Faimosul și-ar fi dorit să facă alianța în favoarea sa. 

„Am crezut că e o invidie. Asta simt, că TJ a încercat să mi le ia pe fete, să rămână el cu ele. Când vedea că mă duc în cap pentru ei, TJ nu avea nicio treabă. Bro, spui că suntem frați, dar un frate se comportă ca un frate. Acum, întrebarea mea e: dintre toți care se văd acum campioni, eu n-aș dormi bine să știu că vreau să câștig o competiție în care alții sunt mai buni decât mine.

Aș începe să dorm mai bine dacă l-aș elimina? Nu. Finala trebuie să fie între titani și mă voi ocupa de asta. Cei care se dau acum campioni în lipsa mea nu o să-mi poarte dușmănie? Și eu cum o să răspund? O să primească toată lumea ce merită. Asta mă roade acum, în momentul ăsta.”, a continuat Zanni.

Citește și: Câștigătorul Survivor All Stars în viziunea Andreei Tonciu: „Eu mizez pe...” / video



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel