Creștere alarmantă a numărului de persoane care raportează anxietate. Raluca Anton: „S-a triplat numărul de oameni și a scăzut vârsta la care apare”

Data publicării:
raluca anton foto:youtube/dr mihail
Descriere foto: raluca anton foto:youtube/dr mihail

Raluca Anton, doctor în psihologie, a vorbit, în cadrul podcastului moderat de Dr. Mihail, despre ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani în legătură cu sănătatea mintală.

Dr. Raluca Anton, doctor în psihologie, cu peste 16 ani de experiență în lucrul cu oamenii, a discutat despre schimbările dramatice în sănătatea mintală din ultimele două decenii, în cadrul podcastului moderat de Dr. Mihail.

Conform datelor prezentate de Dr. Mihail, numărul persoanelor care suferă de tulburări mintale crește într-un ritm mult prea rapid, depășind capacitatea sistemului de sănătate de a face față acestei creșteri. „Dacă te uiți pe cifre, pe numere, vezi că în fiecare an, oamenii care suferă de anxietate, de depresie și de alte tulburări mintale, acest număr crește mult prea rapid, decât am putea să facem ceva să rezolvăm această creștere. Numărul crește alarmant de mult.”, a spus Dr. Mihail, subliniind gravitatea situației.

Te-ar putea interesa și: Consecințele parentingului permisiv. Urania Cremene: „Ne aducem cu toții aminte de celebrele coji de nucă. Nu are cum să funcționeze”

Tradițional, oamenii se gândesc la sănătate doar în contextul bolii. „Când te gândești la sănătate, te gândești, în primul rând, că trebuie să te îmbolnăvești”, a observat el. Această mentalitate este reflectată în faptul că oamenii merg la spital doar atunci când sunt bolnavi, iar întrebarea obișnuită „Aoleu, ce-ai pățit?” ilustrează această percepție.

Te-ar putea interesa și: Care este cuvântul pe care nu îl poate tolera Carmen Tănase: „Mă scoate din sărite. Asta este sărăcie de limbaj”

Dr. Mihail subliniază că organismul uman a evoluat pentru a se adapta unui mediu complet diferit de cel actual. „Noi am fost făcuți, biologic, să trăim într-un complet alt mediu. Mediul acela era cel care ne ținea sănătatea mintală în frâu, ne ținea sănătoși”, a explicat medicul.

În prezent, se vobește mai mult despre emoții decât înainte

În prezent, se vorbește mult mai deschis despre emoții și dificultăți emoționale, un contrast puternic față de acum 20-30 de ani, potrivit Ralucăi Anton. Acest aspect ridică întrebarea dacă numărul crescut de cazuri raportate de anxietate și alte probleme mintale reflectă o creștere reală a acestor patologii sau doar o mai mare disponibilitate a oamenilor de a vorbi despre ele. 

„Sunt două lucruri la care ar merită să ne uităm aici. Pe de o parte, faptul că se vorbește atât de mult despre emoții, despre dificultățile emoționale pe care le avem. Cred că, de multe ori, nu știm exact dacă rezultatele pe care le avem în studii le avem pentru că, într-adevăr, crește numărul oamenilor care suferă de astfel de patologii sau pentru că crește disponibilitatea lor de a vorbi despre asta. Cred că și ăsta este un efect la care ar merita să ne uităm”, a spus Raluca Anton.

Ritmul alert al lumii moderne

Un alt factor important este ritmul alert al vieții moderne. Comparativ cu acum 20-30 de ani, oamenii de azi trebuie să gestioneze o varietate de probleme și provocări care se schimbă rapid. Tehnologia, mediul digital și cerințele sociale se dezvoltă într-un ritm pe care mintea și corpul uman nu au avut timp să-l integreze complet, așa cum ne spune medicul psiholog.

„Crește și pentru că lucrurile pe care trebuie să le gestionăm în timpurile noastre sunt foarte diverse, comparativ cu în urmă cu 20-30 de ani. Lucrurile se întâmplă într-un ritm extrem de alert și, într-adevăr, cred că mintea noastră și corpul nostru nu au apucat să se adapteze tuturor lucrurilor pe care am reușit să le dezvoltăm în ultima perioadă.

Și atunci, sunt aceste două variabile important, inclusiv în axietate, de exemplu. E foarte interesant de văzut că numărul de persoane care raportează anxietatea a crescut extrem de mult în ultima perioadă, dar a scăzut vârsta la care apare anxietatea”, a mai spus aceasta.

Creștere alarmantă a numărului de persoane care raportează anxietate

Statisticile arată o creștere alarmantă a numărului de persoane care raportează anxietate. Potrivit Ralucăi Anton, ultimii 15-20 de ani, numărul celor care declară că suferă de anxietate s-a triplat. Mai îngrijorător este faptul că vârsta la care apare primul atac de panică sau episod de anxietate severă a scăzut considerabil. 

„De exemplu, dacă în urmă cu 20 de ani, vârsta era undeva pe la 27 de ani (primul atac de panică), acum, se pare că prima dată ar fi pe la 17 ani. Practic, în 20 de ani s-a scăzut vârsta la care apare primul moment de anxietate intensă, cu 10 ani.

Te-ar putea interesa și: Carmen Tănase a mărturisit avantajele și dezavantajele vârstei înaintate: „Meriți, nu meriți, te respectă. Mă recunosc”

Aici nu cred că e o eroare de raportare. Acum, într-adevăr, mediul este hipercomplex și, mai ales când vine vorba de anxietate, dacă îmi amintesc bine, studiile ne arată că în ultimii 15-20 de ani s-a triplat numărul care raportează anxietate.

O parte din oamenii ăștia probabil că raportează anxietate, pentru că ceea ce simt este asta. Dar, pe de altă parte, cel mai probabil, mediul acesta hipercomplex, și noi avem o capacitate, totuși, limitată de procesare, ne duce la a simți astfel de emoții intense, pentru că nu reușim să facem față întru totul lucrurilor pe care noi le-am creat”, a mai spus Raluca Anton, în cadrul podcastului moderat de Dr. Mihail.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Ana-Maria Bugiu | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel